joi, 29 iulie 2010

Se apropie plecarea în tabără...

Ziua plecării se apropie, pregătirile sunt aproape de final, mai trebuie doar ca vremea să fie bună cu noi....

Luni va ajunge în tabără o maşina cu materialele necesare, urmând ca marţi să vină şi elevii de la Brătianu şi de la Câmpulung. Miercuri ne vin ajutoarele de la Asociaţia Montană Carpaţi.

Tot miercuri seară Cornelia Aipu ne va vorbi despre acordarea primului ajutor.

Sâmbăta şi duminica se va desfăşura concursul de turism sportiv montan "Trofeul Argessis" 2010.

Luni sau marţi după-masă, îl aşteptăm pe Florin Ghimişliu (www.ghimi.com), să vină să ne facă o introducere în pescuitul la muscă artificală.

În rest vom reface marcajele propuse şi ne vom plimba în zonă cât o să ne ţină picioarele.

Numai bine!

marți, 13 iulie 2010

Pe biciclete

3-4 iulie, 2010

De mult timp imi doream sa fac traseul acesta pe bicicleta, iar sfârșitul sesiunii a fost prilejul cu care l-am realizat. Este vorba de traseul: Pitești - Câmpulung - Lerești - Baraj Râușor - Portăreasa - Curmătura Groapele - Crucea Ateneului - Refugiul Iezer pentru prima zi, iar a doua zi: Refugiul Iezer - Crucea Ateneului - Păpău - Șețu - Bahna Rusului - Nucșoara - Domnești - Pitești.

L-am avut partener în această tură pe Robert.

Am plecat din Pitești la 8 dimineața și am ajuns sus la refugiu la ora 8 seara. A scos untul din noi tot drumul acesta dar a meritat din plin. Am mers pe biciclete până cînd drumul forestier părăsește valea Râușorului și urcă în Portăreasa. După ce am urcat în creasta, a început să ne plouă, cu fulgere, tunete și tot tacămul. Ca într-un film american, în momentul în care am ieșit în Curmatura Groapele, locul de unde puteam vedea Făgărașii, norii s-au dus, a ieșit soarele care ne-a zâmbit în 7culori. Bătea un vânt rece, care nu ne făcea să ne simțim prea bine cu hainele ude pe noi, dar pentru că urcarea se terminase în sfârșit și aveam o priveliște așa frumoasă, nu a mai contat deloc.

Am coborât din creasta la refugiu, unde erau vreo 30-40 persoane, majoritatea într-un team-building, de la Decathlon, după cum aveam să imi dau seama mai târziu.

Ne-am schimbat, ne-am încălzit, am mâncat ceva și ne-am bagat la somn. Între timp a venit un grup de 7-8 oameni pe 5 cai din Cândești.

A doua zi la 7 ne-am trezit, iar la 8 ne propusesem să plecăm, dar norii urâți care veneau dinspre nord, ne-au facut să mai așteptăm încă o oră. A ieșit soarele, pe care nu credeam că o să-l vedem în acea zi și cu bicicletele în cârcă am ajuns în creastă. Nu pot descrie cât de frumos este sa pedalezi la 2000m altitudine, înconjurat de munți și cu soarele sus pe cer... Până pe Șețu toate bune si frumoase, dar de acolo drumul forestier pe care credeam eu că se coboară, a mers un pic, după care se pierdea... Am luat-o prin pădure, unde speram sa găsim drumul respectiv sau măcar o potecă, dar a fost in zadar. 3 ore ne-a luat coborârea pe cele mai urâte pante, printre cei mai deși molizi și printre cele mai alunecoase pietre. Singurele poteci pe care le-am găsit erau cele de animale... Într-un final am ajuns jos la pârâu, unde am găsit câteva ambalaje, care pentru prima dată m-au facut fericit că le-am văzut. În apropiere am găsit un forestier care ne-a dus cu viteză maximă jos la Bahna Rusului. Am ajuns la Pitești după 4 ore rupți de oboseală, dar mulțumiți și fericiți la maxim.

[gallery]

Iezer 12-iunie-2010

În mijlocul sesiunii, m-am gândit că aș avea nevoie de o plimbare la munte, să miros bujorul de munte și să văd ce mai face domnul Iezer. I-am luat cu mine pe dom Profesor și pe Cristi. Traseul ales a fost cel clasic pentru vara pe unde urcă toata lumea, adică de la cabana Voina, pe valea Bătrâna și apoi pe pârâul Iezer, prin jepi, pana sus la refugiu. La refugiu, lume multă, de toate vârstele, de la 10 la 60 ani. Cristi a rămas la lac, iar eu am mai urcat un pic, până la Crucea Ateneului, iar de acolo pe creastă până la Vf. Rosu, via Iezerul Mare. De sus din creasta aveai o vedere la 360* splendidă, cu Fagarasii, Papusa, Piatra Craiului, Bucegii și Leaota. M-am întors pe creastă până pe Iezerul Mare, iar de acolo pe piciorul Iezerului am coborât la refugiu. L-am recuperat pe Cristi, care urcase și el între timp până la Cruce și începuse să coboare de-a dreptul printre stâncile strânse în căldare. După ce am ieșit din jepi, a început o ploaie care ne-a spălat până când am ajuns la drumul forestier. Am uitat să spun ca pe tot drumul ne-au însoțit câteva sute de muște care roiau în jurul nostru. Eu le-am dus pe ale mele până pe Roșu, deci sper că s-au simtit și ele la fel de bine ca mine.

Cu fiecare pas făcut spre Voina se auzeau mai tare manelele și se simțea mai tare mirosul de grătar. La Voina era o țigănie inimaginabilă, corturi și grătare lângă grămezi de gunoaie, muzica la maxim și gunoaie bipede.

Pe drum ne-am întâlnit și cu dom Profesor, care culegea muguri de molid. Eu m-am întors de sus cu câteva flori de bujor și cu tulpini de zmeur. Pe drumul de întoarcere am mai găsit câteva tufe de soc mai întârziate, de unde ne-am mai completat proviziile. Am observat că domnii de la Schweinhofer și-au remarcat de curând limita proprietății lor, despre care ne spun ei nouă, printr-o plăcuță, că e PRIVATĂ. Drumul forestier de pe valea Iezerului e încă prost, deci nu o să se exploateze pădurea de acolo în următorii doi ani. Mai încolo...Doamne Ajută!

Per total, a fost o tură frumoasă, noroc cu peisajul care ne-a făcut să uităm de toate lucrurile urâte văzute la Voina.