8-9 aprilie, 2010
La o săptămână după Paște, ne-am gândit că ar fi frumos să ne încheiem apoteotic vacanța, cu două zile petrecute la munte. Zis și făcut, drumul se așternea nerăbdător în fața noastră. După un popas la mânăstirea Aninoasa, ne-am continuat călătoria, trecând de Câmpulung și prin Albești, ajungând în cele din urmă într-un sat din nordul județului Argeș, loc de care nu foarte multă lume a auzit: Cândești.
De cum am coborât din mașină, aerul de munte și peisajele din jurul nostru ne-au fost cea mai bună urare de bun venit pe care am fi putut-o primi. De acolo, munții ne făceau îmbietor cu ochiul, motiv pentru care nu am mai așteptat mult și am pornit într-o frumoasă plimbare către masivul Jupâneasa. Această primă expediție avea să fie doar încălzirea pentru ce avea să urmeze în ziua următoare.
Am dormit la ocolul silvic din localitate, loc mărginit de un izlaz superb, numai bun de găzduit corturi.
Ne-am trezit devreme hotărâți să luăm cu asalt muntele pe care ne doream să îl vizităm încă dinainte să punem piciorul pe pământul muscelean, vârful Portăreasa, masiv ce face parte din grupa Iezer-Păpușa. După o oră de mers pe valea Bratiei, drumul nostru s-a continuat prin pădurile de conifere, care pe măsura cu înălțimea găzduiau petice de zăpadă din ce în ce mai întinse și în același timp numeroase brândușe. Cu cât urcam mai mult, peisajele deveneau tot mai spectaculoase iar copacii din ce în ce mai rari ne anunțau că ne apropiem de golul alpin.
După vreo 3 ore de urcare, ne găseam acum în vârf înconjurați de un ocean de zăpadă și priveliști superbe pentru a căror descriere, cuvintele ar fi mult prea limitate. În timp ce poalele masivului era cotropit de ploi, noi am avut norocul să fim surprinși în creastă de o frumoasă ninsoare, conturându-se astfel o scenă parcă desprinsă dintr-un film. Evident, nu ne-am abținut de la puțină joacă cu neaua cu care nu ne mai întâlnisem, de altfel, de prin iarnă.
Prânzul l-am luat la 1900 m înălțime. Nu are rost să mai adaug că mâncarea avea cu totul alt gust când în fața noastră se desfășurau peisaje alpine în toată splendoarea lor.
Drumul de întoarcere ne-a fost încălzit de nea Grigore, al cărui ceai ne-a mers direct la suflet. Savurat pe malul Bratiei, amestecul aromat de tulpini de mur, afin sau zmeur ne-a convins să culegem și noi plantele pentru a ne bucura de un ceai cu aromă de munte în propriile noastre apartamente. După popasul la nea Grigore, poteca ni s-a îndreptat către finalul a două zile memorabile.
Am concluzionat cu toții că locul de la Cândești e de-a dreptul special și l-am părăsit convinși că îl vom revizita și la vară.
[gallery]
